Lucruri pe care este posibil sa nu le stii despre cancerul de col uterin!

Cancerul de col uterin este a doua cea mai des diagnosticata forma de cancer la femei si prima forma de cancer pentru care s-a descoperit cauza exacta, si anume infectia persistenta cu HPV. Evolutia unei leziuni precanceroase catre o forma de cancer se face in cativa ani. Daca leziunea precanceroasa poate fi tratata simplu, nu acelasi lucru se intampla si in ceea ce priveste cancerul de col uterin, care este rar vindecabil, mai degraba mentinut sub control.
Lucruri pe care este posibil sa nu le stii despre cancerul de col uterin!

Potrivit studiilor, nu exista persoana care sa nu fi contractat macar o data in viata infectia cu HPV. De multe ori, aceasta infectie este eliminata din organism cu ajutorul sistemului imunitar. Atunci cand aceasta nu este tratata si nici nu este eliminata cu ajutorul sistemului imunitar, exista un risc foarte ridicat de a se transforma in leziuni precanceroase, care sa evolueze catre un cancer de col uterin.

Simptomele leziunilor precanceroase sunt sangerarea anormala sau sangerarea dupa contact sexual, de altfel si cele mai vizibile simptome. Atunci cand leziunea precanceroasa se transforma in cancer, sangerarea devine masiva si greu de stapanit, aparand si durerile, precum si probleme legate de evacuarea vezicii urinare si de tranzit intestinal. Alte simptome importante care pot indica instalarea unui cancer de col uterin sunt scaderea ponderala rapida si semnificativa, precum si starea generalizata de slabiciune.

Cele mai eficiente forme de preventie a cancerului de col uterin sunt testele Babes Papanicolau, precum si genotiparile HPV. Din cele peste 100 de tulpini de virus HPV existente, doar cateva au grad ridicat de risc cancerigen.

Sunt cateva aspecte legate de cancerul de col uterin, testul HPV si Papanicolau, precum si vaccinarea anti-HPV pe care este posibil sa nu le stii. Aceste informatii te pot ajuta sa intelegi mai bine importanta screening-ului pentru cancerul de col uterin.

Articol realizat de Dr. Silviu Istoc - Medic primar Obstetrica-Ginecologie

Cuprins

Testul Babes Papanicolau in mediu lichid este cel mai fidel

Cu toate ca exista varianta clasica a acestui test, cel in mediu uscat, este recomandat sa efectuezi testul Babes Papanicolau in mediul lichid, mult mai eficient si cu o acuratete mult mai ridicata. De asemenea, testul PAP in mediu lichid ajuta la depistarea mult mai rapida a leziunilor de col uterin.

Prelevarea probelor este esentiala in testul PAP

Acuratetea rezultatului unui test Babes Papanicolau tine de prelevarea probei, precum si de laboratorul care interpreteaza proba. Prelevarea probei se face cu ajutorul unei mici periute, care trebuie sa acopere intreaga arie a colului uterin, pentru a include in prelevare si posibilele zone cu potential precanceros sau canceros.

Testul CINTEC, noua analiza pentru evaluarea leziunilor precanceroase

Testul CINtec este un test nou si foarte eficient, care confirma cu o acuratete ridicata leziunile cervicale precanceroase de grad inalt. Acest test este recomandat in urmatoarele cazuri:

  • LSIL la femei tinere
  • ASCUS cu test HPV pozitiv pentru tulpini cu risc crescut la femei tinere
  • HPV pozitiv pentru tulpini cu risc crescut si PAP negativ la femei indiferent de varsta

Chiar daca rezultatul testului Babes Papanicolau este curat, este posibil sa existe risc de cancer.

Daca prelevarea probelor nu a fost facuta corespunzator sau daca prelevarea a fost efectuata prin metoda clasica, de PAP in mediu uscat, este posibil ca rezultatul obtinut sa fie eronat, adica fals negativ. De aceea, in unele cazuri este recomandata co-testarea (PAP alaturi de genotiparea HPV, care sa indice ce tulpini de HPV exista la nivelul colului).

Lucruri pe care este posibil sa nu le stii despre cancerul de col uterin!

Rana pe col este data de infectia cu HPV

Rana pe col poate sa fie o  simpla inflamatie, data de orice infectie, dar nu neaparat HPV. Colul uterin este o poarta de acces in organism si tocmai de aceea, la nivelul colului poate exista o inflamatie microscopica, considerata a fi normala, atata vreme cat se incadreaza in anumiti parametri.  

Vaccinul HPV elimina riscul cancerului de col uterin

Vaccinul HPV poate preveni aparitia cancerului de col uterin. Important este ca acesta sa fie efectuat inainte de inceperea vietii sexuale. Vaccinarea asigura acoperire pentru o parte din tulpinile de HPV. De aceea, este important ca odata cu inceperea vietii sexuale, fiecare pacienta sa utilizeze metode de contraceptie care pot preveni o posibila infectare. De asemenea, vaccinul anti HPV nu are niciun efect daca este administrat dupa momentul contractarii virusului.

Pacientele care au sterilet ajung mai rar la leziuni precanceroase

Foarte putine paciente stiu faptul ca steriletul actioneaza prin inducerea unei inflamatii la nivelul uterului si a colului. In acest fel, organismul e mai abil in a lupta cu o infectie HPV si de a o elimina in timp util.

Leziunile de grad scazut, cu HPV negativ, se pot vindeca de la sine

Leziunea precanceroasa este des intalnita la femeile active sexual, in perioada fertila. Daca genotiparea HPV este negativa, iar leziunea de grad scazut prezenta, atunci este recomandat ca interventia de electrorezectie sa fie amanata cateva luni. In 99% din cazuri, leziunea precanceroasa se rezolva de la sine.

Poti ramane insarcinata, chiar daca ai o infectie persistenta cu HPV

Daca exista o infectie cu HPV la nivelul organismului, fara leziune precanceroasa, acest lucru nu inseamna ca iti este interzis sa ramai insarcinata. In timpul sarcinii, colul uterin trece prin modificari. Poti sa ramai insarcinata, sa duci sarcina la termen si sa alegi sa nasti natural. Infectia cu HPV poate sa fie eliminata dupa acest intreg proces. De asemenea, colul uterin are o capacitate senzationala de a se vindeca dupa nasterea naturala.

Consultant Medical Dr. Silviu Petrisor Istoc
Data publicării 04.02.2022