Simptome sarcina incipienta

Sunt insarcinata? Uneori, din dorinta de a vedea mai repede cele 2 liniute pe testul de sarcina ori din contra, de teama unei sarcini, unele femei cauta simptome de sarcina in faza incipienta, inclusiv anumite semne pe care le-ar putea observa la implantarea embrionului. In realitate, simptomele unei sarcini, debutul lor si intensitatea cu care sunt percepute difera substantial de la femeie la femeie. De asemenea, sunt cazuri in care sarcina este una mult asteptata, astfel ca autosugestia poate determina femeia in cauza sa perceapa in mod exagerat ori gresit semne de sarcina, chiar si in absenta acesteia.
Simptome sarcina incipienta

Cuprins

Cand apar primele simptome ale sarcinii?

Nu exista un debut standard al simptomelor de sarcina. In faza incipienta a sarcinii, la cca o saptamana de la conceptie, pot fi observate unele simptome timpurii, dar NU toate femeile le vor experimenta sau percepe. Studiile inaineaza diferite procente, spre exemplu, 25% dintre femei „se simt insarcinate” dinainte ca ciclul menstrual sa intarzie.

Cele mai frecvente si evidente simptome ale sarcinii incipiente includ:

  • Intarzierea menstruatiei – in conditiile in care menstruatia este una regulata, acesta este unul dintre cele mai vizibile simptome ale sarcinii. Odata ce conceptia a avut loc, organismul va produce hormoni care opresc ovulatia si eliminarea sangelui menstrual. Retineti ca absenta menstruatiei nu este intotdeauna un semn de sarcina, uneori, intarzierea menstruatiei poate fi cauzata de stres, spre exemplu, ori de o alta afectiune ginecologica.
  • Urinare frecventa sau mai des decat in mod normal. In sarcina, cresc volumul si fluxul sanguin, rinichii vor filtra sangele, eliminand deseurile suplimentare sub forma de urina. Unele femei pot observa asta inainte ca menstruatia sa intarzie.
  • Oboseala - anumite femei pot remarca o stare de oboseala, de moliciune sau chiar somnolenta, devreme in sarcina. Cresterea nivelului de progesteron in sarcina este partial responsabil pentru oboseala resimtita. Afla mai multe despre progesteron - hormonul esential pentru o sarcina sanatoasa Acest simptom tinde sa se diminueze dupa saptamana a 13-a de sarcina (in trimestrul 2), pentru a se intensifica in ultimul trimestru de sarcina cand castigul ponderal isi va spune cuvantul.
  • Greturile matinale – in ciuda denumirii, greturile aparute in special in faza de inceput a sarcinii pot aparea oricand pe parcursul zilei, nu neaparat dimineata, sau chiar in cursul noptii. Greata nu este intotdeauna insotita de varsaturi, aproximativ jumatate dintre femei se vor confrunta cu episoade de voma din cauza senzatiei de greata.
  • Sensibilitatea crescuta la nivelul sanilor si cresterea in volum a acestora. Modificarile sunt datorate cresterii volumului sanguin si a schimbarilor hormanale, urmand ca disconfortul sa se diminueze pe masura ce organismul se obisnuieste cu nivelul crescut al hormonilor specific perioadei de sarcina.

Simptome mai putin frecvente la inceputul sarcinii

  • Spotting (sangerarea de implantare) – sangerarea usoara (o mica pata de sange observata pe lenjeria intima, de culoare roz ori maro) poate fi un semn ca un embrion s-a implantat in mucoasa uterului. Are loc la aprox. 10 zile de la conceptie si nu toate femeile prezinta aceasta sangerare. Incepe in jurul perioadei menstruale obisnuite si sunt cazuri in care dureaza cateva zile, de aceea este posibil ca femeia sa creada ca a avut o menstruatie usoara in luna respectiva, ci nu faptul ca este insarcinata.
  • Modificari ale apetitului sau/ si aversiunea fata de unele alimente – in timp ce unele femei se confrunta cu o senzatie constanta de foame sau cu un apetit vizibil crescut, altele vor observa un apetit scazut. Alimente indragite anterior vor fi categoric respinse, iar altele vor deveni noile favorite. Schimbarile hormonale, modificari ale gustului si mirosului si cresterea nevoilor metabolice reprezinta principalii factori implicati in aceste schimbari si preferinte alimentare.
  • Gust metalic in gura – mai multe femei sustin ca au experimentat un gust metalic in gura la inceputul sarcinii fie aleatoriu in cursul unei zile, fie atunci cand consumau anumite alimente. Acest simptom poate fi explicat prin modificarile de la nivel hormonal normale in sarcina, prin prezenta senzatiei de greata si a varsaturilor, a refluxului gastroesofagian, dar si prin existenta unor afectiuni stomatologice ori carente nutritionale. Afla despre igiena orala in sarcina
  • Dureri de cap si ameteala frecvente la inceputul sarcinii sunt datorate schimbarilor hormonale si volumului sanguin crescut.
  • Crampe usoare similare celor menstruale care apar si trec in cateva zile. Sunt resimtite cu precadere pe o singura parte. Daca acestea sunt severe, este important sa va adresati medicului pentru un consult de specialitate.
  • Modificari ale dispozitiei provocate de modificarile hormonale. Acestea sunt firesti pe toata durata sarcinii si difera de la femeie la femeie, spre exemplu unele femei se vor simti mai mult anxioase, triste, in timp ce altele vor fi mai vesele decat in mod obisnuit ori trecerea de la o stare la alta va avea loc brusc sau la intervale scurte de timp.
  • Congestie nazala – nasul infundat in sarcina timpurie este o consecinta a cresterii nivelurilor hormonale si a volumului sanguin. Mucusul din membranele nazale se usuca si predispune la aparitia epistaxisului (sangerari nazale).
  • Meteorism abdominal (balonare) – reprezinta un disconfort temporar ce va disparea dupa primul trimestru de sarcina. De asemenea, cauzele balonarii in sarcina sunt multiple, de la ingreunarea tranzitului intestinal sub influenta progesteronului, la consumul excesiv de alimente cu un continut ridicat de fibre. Afla mai multe despre alimentele bogate in fibre si rolul lor digestiv
  • Modificari la nivelul pielii – sunt de asemenea cauzate de nivelurile crescute de hormoni. Unele gravide vor afisa un ten stralucitor si sanatos, alte femei in schimb se pot confrunta cu aparitia acneii spre exemplu.

Este important sa nu pierdem din vedere faptul ca unele dintre semnele si simptome ale sarcinii incipiente pot fi usor confundate cu anumite conditii medicale, asa cum este cazul sindromului premenstrual (SPM).

Cand este recomandat sa fac un test de sarcina?

Principul de functionare al testelor de sarcina cumparate din farmacii este bazat pe detectia HCG (gonadotropina corionica umana) in urina. Nivelul acestui hormon incepe sa cresca intr-un ritm rapid dupa implantarea embrionului in uter.

Recomandat este ca testul de sarcina sa fie efectuat dupa ce s-a constatat intarzierea ciclului menstrual, ideal la cca o saptamana de la data la care trebuie sa apara menstruatia.

Cu toate ce unele teste de sarcina sustin ca pot fi efectuate inainte de intarzierea menstruatiei, realitatea este ca acestea au sanse sa indice rezultate fals negative.

Determinarea HCG din sange asigura un rezultat mai precis decat testele de sarcina care detecteaza HCG in urina. Cunoscuta adesea sub denumirea de analiza beta hCG, aceasta confirma sarcina si ofera informatii inclusiv despre varsta aproximativa a fatului sau anumite disfunctionalitati (sarcina extrauterina, avort spontan).

Indiferent daca testul din farmacie sau analiza beta HCG indica o sarcina, urmatorul pas este consultul la medicul ginecolog.

 

Fiecare sarcina este unica si fiecare femeie va experimenta diferit perioada sarcinii. Inclusiv, aceeasi femeie poate avea alte simptome diferite la a doua sarcina fata de prima. De aceea, comparatiile cu alte femei sau cu sarcina anterioara nu sunt folositoare.

 

 

Referinte:

Data publicării 19.03.2024