Anxietatea si boala de reflux gastroesofagian

Anxietatea si boala de reflux gastroesofagian

Potrivit studiilor, exista o legatura stransa intre anxietate si boala de reflux gastroesofagian. Anxietatea are un rol important in dezvoltarea BRGE si in agravarea simptomelor acestei afectiuni. Daca suferi de anxietate sau atacturi de panica, este posibil sa experimentezi aceste situatii.

Pana in prezent, nu este dovedit stiintific faptul ca anxietatea reprezinta o cauza declansatoare pentru boala de reflux gastroesofagian. Cu toate acestea, cercetarile efectuate au evidentiat faptul ca in cazul femeilor care au boala de reflux gastroesofagian, incidenta anxietatii este mult mai mare decat in cazul populatiei generale.

Tot studiile arata faptul ca persoanele cu boala de reflux gastroesofagian si anxietate au simptome mai frecvente si mai severe ale afectiunii, care afecteaza calitatea vietii.

Articol realizat de Dr. Gabriel Matei - Medic primar Chirurgie Generala

Cuprins

Anxietatea poate incetini digestia

Exista studii care atesta faptul ca anxietatea incetineste procesul de digestie si poate creste aciditatea din stomac, aspect care favorizeaza acutizarea simptomelor bolii de reflux gastroesofagian. In momentul in care apar stresul si anxietatea, corpul elibereaza cortizol, denumit homonul stresului. In mod normal, cortizolul are rolul de a proteja organismul, insa prezenta lui constanta la nivelul organismului poate facilita declansarea unui proces inflamator, care afecteaza functionarea intregului organism, inclusiv al digestiei.

Incetinirea digestiei duce la cresterea tensiunii musculare si la cresterea presiunii exercitate asupra stomacului. Drept urmare, pot aparea balonarea si constipatia, alaturi de durerile abominale, simptome specifice pentru boala de reflux gastroesofagian.

Anxietatea duce la agravarea comportamentelor nocive 

Atunci cand oamenii sunt anxiosi, probabilitatea ca acestia sa se angajeze in comportamente nocive creste exponential. Printre aceste comportamente nocive se numara fumatul, consumul de alcool sau de alimente grase si prajite. Chiar daca pe moment aceste comportamente pot avea un caracter linistitor, ulterior vor aparea durerile de stomac si arsurile.

Anxietatea si boala de reflux gastroesofagian

Simptomele bolii de reflux gastroesofagian pot declansa anxietatea

Nu numai anxietatea acutizeaza simptomele bolii de reflux gastroesofagian. Reversul este la fel de valabil: simptomele bolii de reflux gastroesofagian pot duce la declansarea unei stari de anxietate.

Durerile in piept sau problemele de inghitire  pot fi ingrijoratoare si pot creste anxietatea sau pot declansa un atac de panica.

”Este important sa tinem minte ca o asociere nu implica cauzalitate. Aceste studii nu sugereaza ca anxietatea cauzeaza direct boala de reflux gastroesofagian sau invers. Mai degraba, cercetatorii au descoperit o relatie complexa intre cele doua afectiuni”, mentioneaza dr. Gabriel Matei.

Daca suferi de simptome specifice bolii de reflux gastroesofagian, primul pas inspre vindecare este programarea la un consult de specialitate. In urma consultului, vei putea primi un diagnostic exact si un plan de tratament corespunzator.