Protejeaza sanatatea copilului in vacanta. Sfaturi de calatorie cu cel mic

Numarul copiilor care calatoresc peste granitele tarii in vacanta, alaturi de parintii lor, a crescut considerabil. Totodata, nu exista informatii statistice cuprinzatoare despre afectiunile asociate calatoriilor internationale cu care se confrunta cei mici. Cele mai frecvent raportate probleme de sanatate in randul copiilor care calatoresc sunt afectiunile dermatologice, aici incadrandu-se si intepaturile de insecte, arsurile solare, dar si sindromul diareic, bolile respiratorii si infectioase.
Protejeaza sanatatea copilului in vacanta. Sfaturi de calatorie cu cel mic

Voma si diareea sunt printre cele mai frecvente simptome gastrointestinale care apar in timpul calatoriilor.
La copii, spre deosebire de adulti, exista un risc mai mare de deshidratare care, de asemenea, se poate instala mult mai rapid la pacientii pediatrici, comparativ cu persoanele adulte.

Cuprins

Diareea calatorului la copii

  • Diareea calatorului este poate cea mai previzibila afectiune cu care se confrunta calatorii, atat adulti, cat si copii. Se caracterizeaza prin scaune frecvente si apoase, insotite adesea de crampe si dureri abdominale, greata, uneori febra.
  • Conform Centers for Disease Control and Prevention (CDC), rata de atac (procentul care masoara probabilitatea, respectiv frecventa cu care apare o afectiune) a diareei calatorului este cuprinsa intre 30%–70% pentru o sedere de 2 saptamani, si tine cont si de sezonul calatoriei si tara de destinatie.
  • De regula, diareea calatorului este cauzata de ingestia de alimente sau apa contaminate cu bacterii – cel mai adesea, virusuri ori alti agenti patogeni. Infectiile intestinale mai pot fi contractate prin transmiterea directa a patogenului de la persoana bolnava la persoana sanatoasa, si mai rar, prin contactul cu suprafete contaminate.
  • Prin urmare, cea mai la indemana modalitate pentru a preveni diareea calatorului este sa avem grija ca tot ceea ce consuma copilul sa fie bine fiert, gatit, curatat (din engleza boil it, cook it, peel it, or forget it).
  • Pe langa riscul alimentar, nerespectarea masurilor de igiena in restaurantele locale, alte locuri de servit masa si mancarea stradala, precum si infrastructura deficitara de salubritate din tarile subdezvoltate in special, sunt alti doi factori de risc in aparitia acestor manifestari gastrointestinale. Luati dumneavoastra masurile de igiena adecvate, spalati frecvent mainile copilului cu apa si sapun, iar daca nu aveti acces intr-un anumit moment la apa si sapun, apelati la dezinfectantii pe baza de alcool.
  • Evitati ca cel mic sa consume orice aliment si apa (inclusiv cuburi de gheata) din surse necunoscute ori nesigure.

Bacterii, virusuri si paraziti care provoaca afectiuni gastrointestinale

Bacteriile sunt enteropatogenii predominant implicati in afectiunile din sfera gastrointestinala, de aici si denumirea, in limbaj popular, de „bacterii la stomac”. Potrivit CDC, estimativ, bacteriile sunt responsabile de peste 80% - 90% din totalul cazurilor de boala. Cel mai frecvent agent patogen identificat este Escherichia coli - tulpina enterotoxigena, urmat de Campylobacter jejuni, Shigella spp. si Salmonella spp.

Patotipuri enterice de Escherichia. Coli (E. coli) sunt, de asemenea, intalnite frecvent in cazurile de diareea calatorului. Alte bacterii identificate prin analize de laborator sunt:

  • Aeromonas spp.
  • Plesiomonas spp.
  • Acrobacter, Bacteroides fragilis enterotoxigen, Larobacter sunt agenti patogeni nou recunoscuti ca fiind o cauza potentiala a diareei calatorului.

Virusii intestinali reprezinta cel putin 5% - 15% din agentii cauzatori de probleme gastrointestinale, cu mentiunea ca noile teste de diagnostic par sa indice o prezenta mai mare a acestor agenti patogeni implicati, printre altele, si in aparitia diareei calatorului.

Virusurile frecvent intalnite sunt:

Paraziti:

  • Giardia este principalul patogen identificat in diareea calatorului
  • Entamoeba histolytica si Cryptosporidium (criptosporidioza) sunt cauze relativ mai putin frecvente ale diareei calatorului.
  • Riscul pentru Cyclospora este puternic determinat geografic (Guatemala, Haiti, Nepal si Peru) si sezonier
  • Dientamoeba fragilis este asociat ocazional cu diareea la calatori.

Cat dureaza pana la aparitia primelor simptome?

Perioada de incubatie, respectiv intervalul de timp cuprins intre expunerea la agentul patogen si aparitia primelor simptome, depinde, printre altele, si de tipul patogenului.

  • In cazul infectiilor de cauza bacteriana si virala, perioada de incubatie este cuprinsa intre 6 si 72 de ore.
  • In general, in cazul agentilor patogeni ai bolilor intestinale cauzate de protozoare (paraziti), perioada de incubatie este mai lunga, intre 1 si 2 saptamani. Arareori pot aparea simptome din primele zile de vacanta.

Afla mai multe despre Paraziti intestinali la copii

Simptomele afectiunilor gastrointestinale sunt usor de recunoscut, cel mai des intalnite manifestari clinice fiind:

  • Diaree (adesea cu sange, in special in cazul infectiei cu E. Coli)
  • Dureri abdominale
  • Crampe abdominale
  • Greata si varsaturi
  • Febra (poate aparea, insa nu este intotdeauna prezenta)
  • Stare de slabiciune, oboseala
  • Iritabilitate.

Simptomele aparute si intensitatea simptomelor poate varia in functie de gravitatea infectiei, de varsta pacientului, dar si de starea generala de sanatate.

Tratament diareea calatorului

Nu exista un tratament standard pentru diareea calatorului. In functie de gradul de severitate si de varsta pacientului, tratamentul poate fi de tip suportiv, simptomatic si etiologic.

Formele usoare de sindrom diareic pot fi tolerate, nu interfeaza drastic cu activitatile planificate pentru vacanta si pot fi tinute sub control cu tratament suportiv pentru a evita pierderile lichidiene (in special in cazul sugarilor si al copiilor foarte mici) si tratament simptomatic pentru ameliorarea manifestarilor clinice neplacute.

Uneori, astfel de episoade de diaree usoara pot aparea fara o cauza de natura infectioasa (bacterie, virus sau parazit), din cauza schimbarilor survenite in rutina zilnica a copilului: manca alte alimente fata de cele cu care era obisnuit acasa, ia masa la alte ore, consuma produse locale care provoaca tulburari gastrointestinale, programul de somn se schimba si el. La acestea se pot adauga si excesele alimentare, clima din tara de destinatie si diferanta de fus orar.

Inainte de calatorie, discutati cu medicul de familie si/ sau medicul pediatru si solicitati recomandari cu privire la masurile pe care le puteti lua daca cel mic se confrunta cu sindrom diareic si aveti grija sa luati cu dumneavoastra in calatorie produsele farmaceutice indicate de medic pentru copilul dvs.

In sindromul diareic moderat activitatile zilnice sunt puternic afectate, iar in cazul formelor severe, pacientul este adesea incapabil sa isi poata desfasura planurile de vacanta.

Tratamentul suportiv al diareei calatorului

Tratamentul suportiv presupune hidratarea copilului pentru a preveni aparitia deshidratarii.

  • Asigurati-va ca cel mic consuma lichide in cantitati suficiente, putin si des.
  • Daca este alaptat, sugarul trebuie sa primeasca in continuare si cat mai des lapte matern.
  • Oferiti alimente de tip orezului fiert, paste, carne de pui ori vita fierte, banane si paine prajita in functie de varsta copilului.
  • Evitati alimentele prajite, fast—food, produsele de patiserie, produsele dulci, bauturile carbogazoase dulci, alimentele si carnea grasa, puternic condimentate, fructele si legumele care produc meteorism abdominal (balonare), asa cum sunt mazarea, fasolea, varza, piersicile, prunele, lactatele.
  • Discutati cu medicul inainte de calatorie despre solutiile de rehidratare orala disponibile in farmacii, pe care le puteti lua in vacanta.

Tratamentul simptomatic al diareei calatorului

Se adreseaza simptomelor, fara sa actioneze asupra cauzelor care au stat la aparitia bolii.Scopul acestui tip de tratament este sa amelioreze si sa reduca disconfortul prin:

  • Administrare de antitermice pentru reducerea sindromului febril
  • Administrarea de medicamente din categoria antidiareicelor si antiemeticelor pentru greata si varsaturi.

Discutati cu medicul inainte de a utiliza astfel de medicamente, nu sunt recomandate in toate cazurile si pot fi contraindicate in anumite situatii.

Tratamentul etiologic al diareei calatorului

Tratamentul etiologic se adreseaza cauzelor care au dus la aparitia bolii.

In cazul sindromului diareic provocat de bacterii, terapia cu antibiotice are drept tinta indepartarea agentului bacterian din organism.

Antibioticele sunt recomandate de catre medic in functie de rezultatele antibiogramei si trebuie administrare conform prescriptiei medicale.

Antibioticele nu trateaza formele de boala cauzate de virusuri. Infectiile virale beneficiaza de tratament pentru inlaturarea simptomelor, cu antidiareice, antiemedice, antitermice si solutii de rehidratare.

De asemenea, este esential sa mentineti o igiena riguroasa pentru a preveni raspandirea infectiei prin spalarea mainilor, evitarea schimbarii scutecului (daca este cazul) pe marginea piscinei si mentinerea igienei generale.

Cand este cazul sa mergem cu cel mic la medic?

Observati evolutia copilului si adresati-va unui centru medical daca:

  • Sugarul cu varsta sub 6 luni prezinta sange in scaun, semne de deshidratare (scaderea cantitatii de urina fiind un semnal de alarma evident) si diaree care persista mai mult de 24 de ore.
  • La copilul cu varsta de pana in 2 ani:
  • Diarea dureaza peste 24 de ore
  • Observati sange in scaun
  • Are semne de deshidratare (ochi infundati in orbite, gura uscata, stare de letargie)
  • Refuza consumul de lichide
  • Consuma lichide, insa vomita
  • Prezinta varsaturi severe.
  • Copilul cu varsta de peste 2 ani se poate plange de dureri abdominale, are varsaturi, scade cantitatea de urina, refuza alimentatia, are o stare de sanatate deteriorata.

Masuri de preventie pentru o vacanta fara griji

  • Oferiti celui mic preparate bine gatite, din surse sigure. Acordati atentie produselor vandute pe plaja, in conditii de temperatura ridicata, multe alimente se altereaza cu usurinta.
  • Evitati consumul de apa din surse nesigure, cum ar fi cismele publice, izvoare.
  • Optati pentru apa imbuteliata, sigilata.
  • Verificati daca lactatele consumate de copil sunt pasteurizate.
  • Spalati bine fructele consumate de copil, nu ii oferiti bucati de fructe cumparate de pe plaja spre exemplu, daca nu stiti ca au fost spalate in prealabil.
  • Acordati atentie igienei generale, cei mici intra mai des in contact cu tot felul de suprafete, in special in locuri publice (toalete, restaurante, dar si spati verzi, nisip, pamant), spalati frecvent mainile copilului mic si incurajati-i pe copiii mai mari sa le spele pe maini.
  • Atunci cand calatoriti intr-o zona tropicala cu cei mici, programati inainte o vizita la un centru de vaccinare internationala pentru a discuta cu un specialist despre vaccinurile disponibile si prevenirea bolilor infectioase in timpul calatoriilor in tari exotice
  • Evitati expunerea la soare, mai ales in intervalul in care razele UV sunt intense (10:00-14:00). Folositi lotiuni de protectie solara, tineti copiii mici, cu varsta de pana la 6 luni, in zone umbroase sau folositi produse speciale pentru plaja, asa cum sunt corturile cu protectie UV. Retineti ca arsurile solare suferite in copilarie sunt un factor de risc pentru dezvoltarea melanomului malign la varsta adulta.
  • Daca urmeaza sa mergeti in drumetii, excursii sau veti petrece vacanta in zone rurale, cu insecte, aplicati solutii repelente pe pielea celor mici in conformitate cu instructiunile de pe ambalaj.

 

In timpul vacantelor, copiii sunt mai predispusi la boli comparativ cu adultii. Pe langa sistemul imunitar nedezvoltat pe deplin, cei mici tind sa aiba interactiuni sociale mai apropiate cu alti copii de varsta lor, exploreaza diverse suprafete si au tendinta de a-si duce mana la gura, nas, ochi mult mai des decat adultii. Totodata, cei mici sunt mai afectati de schimbare produsa de expunerea la noi medii si alimente, departe de rutinele lor zilnice. Pentru a diminua riscul de contractare a unor infectii si pentru a evita situatii neplacute, planificati in avans o vizita la medic si discutati cu acesta despre ce ar fi bine sa contina trusa medicala in concediu, in functie de destinatie, dar si de istoricul medical al celui mic. Luati-va masuri de precautie si adresati-va serviciilor medicale daca observati ca starea de sanatate a celui mic este afectata.

 

Referinte:

Data publicării 07.07.2023