Biopsie col uterin

Ce reprezinta biopsia de col uterin

Biopsia de col uterin reprezinta o procedura chirurgicala prin care sunt obtinute fragmente de tesut de la nivelul cervixului, in vederea efectuarii unui examen histopatologic amanuntit. Examinarea histopatologica a fragmentelor de tesut recoltate prin intermediul biopsiei de col uterin este utilizata pentru diagnosticarea tumorilor benigne sau maligne, a leziunilor inflamatorii si al celor degenerative.

Indicatiile biopsiei de col uterin

Biopsia de col uterin se realizeaza la indicatiile medicului ginecolog, in prezenta suspiciunii de leziuni precanceroase identificate in timpul examenului ginecologic de rutina. Depistarea precoce a modificarilor displazice poate diminua riscul de aparitie al complicatiilor pe termen lung, prevenindu se astfel dezvoltarea cancerului de col uterin.

Principalele indicatii pentru realizarea biopsiei de col uterin sunt reprezentate de:

  • Leziuni vizibile la nivelul colului uterin in timpul examenului ginecologic cu valve;
  • Persistenta rezultatelor sugestive pentru displazia de col in urma examinarilor succesive sau dupa aplicarea tratamentului local;
  • Screening pozitiv pentru tulpini de HPV cu risc oncogen inalt;
  • Rezultate discordante intre diferite metode de investigare ale patologiilor cervicale.

Tipuri de biopsie de col uterin

In functie de sediul si extinderea leziunii de la nivelul cervixului, exista mai multe moduri in care se poate realiza o biopsie de col uterin si anume:

  • Biopsia prin ciupire este utilizata pentru obtinerea unui fragment tisular de dimensiuni reduse, cu ajutorul unei pense biotom;
  • Excizia electrochirurgicala a zonei de transformare displazica, constituie o procedura chirurgicala care necesita utilizarea unui bisturiu electric, cu ajutorul caruia se obtin fragmente tisulare de diferite marimi; acest tip de biopsie este utilizat in cazul in care medicul doreste indepartarea in totalitate a tesutului lezional;
  • Conizatia reprezinta o procedura chirurgicala prin intermediul careia pot fi indepartate fragmente mai mari de tesut, în forma de con, de la nivelul cervixului; biopsia prin conizatie permite indepartarea eficienta a tesuturilor lezionale care se extind catre canalul cervical;
  • Chiuretajul endocervical si periajul endocolului se practica pentru obtinerea fragmentelor de mucoasa de la nivelul canalului cervical care nu poate fi biopsiat prin metodele anterior mentionate; procedura implica utilizarea unei chiurete sau al unor dispozitive chirurgicale sub forma de periuta abraziva, cu ajutorul carora sunt desprinse si recoltate fragmente tisulare din interiorul canalului cervical;
  • Dilatatia si chiuretajul fractionat al cavitatii uterine presupune deschiderea colului uterin si recoltarea ulterioara de fragmente tisulare de la nivelul canalului cervical si al cavitatii uterine; aceasta metoda de biopsie a colului uterin este practicata in situatiile in care exista suspiciunea extinderii leziunilor precanceroase la nivelul cavitatii uterului.

Cum se realizeaza biopsia de col uterin

Biopsia de col uterin se poate efectua atat in ambulatoriul de specialitate cat si in conditii de spitalizare, in conformitate cu recomandarile medicului ginecolog. Biopsia de col uterin presupune utilizarea unui instrument asemanator unui microscop care se numeste colposcop. Dupa evidentierea colului uterin, medicul investigheaza leziunile cu ajutorul colposcopului si recolteaza fragmente tisulare prin diferite metode, in functie de aspectul si extinderea leziunilor.

Sangerarea secundara recoltarii de tesut pentru biopsie este stopata cu ajutorul unui electrocauter care coaguleaza vasele de sange locale si faciliteaza obtinerea unei hemostaze eficiente. In anumite situatii, medicul poate opta pentru aplicarea unui pansament compresiv local dupa finalizarea interventiei. Fragmentele de tesut recoltate prin intermediul biopsiei sunt trimise ulterior catre laboratorul de anatomie patologica, in vederea realizarii examenului histopatologic de catre medicul specialist.

Pregatirea pentru biopsia de col uterin

Pregatirea pentru biopsia de col uterin include:

  • Evitarea contactului sexual cu 24 de ore inainte de realizarea interventiei;
  • Evitarea irigatiilor vaginale si aplicarea de unguente vaginale in ziua premergatoare interventiei;
  • Realizarea biopsiei in ziua 7-10 a ciclului menstrual (la aproximativ o saptamana pana la 10 zile de la sangerarea lunara).

In general, biopsia de col uterin nu implica o pregatire anterioara a pacientei, insa este posibil ca medicul sa recomande efectuarea cu cateva zile inainte de interventie, a unui set de analize de laborator reprezentate de cultura de col si/sau cultura din secretie vaginala pentru a exclude posibilitatea unei infectii la acest nivel.

Interpretarea rezultatelor biopsiei de col uterin

Examenul histopatologic al probelor prelevate in timpul biopsiei de col uterin poate confirma prezenta de modificari benigne (necanceroase) sau maligne (canceroase), aceste entitati diagnostice putand fi divizate si clasificate in functie de tipul de displazie (anomalie) celulara evidentiat. Modificarile histopatologice depistate la nivelul fragmentelor de biopsie cervicala, pot indica diverse afectiuni ale cervixului de tipul leziunilor precanceroase, cancerului de col uterin, polipilor cervicali, cervicitei sau condiloamelor.

Este important ca pacienta sa intre in posesia rezultatului histopatologic, deoarece în funcție de acesta, medicul va stabili planul de tratament si monitorizare, adecvat fiecarei situatii in parte.

Intrebari frecvente legate de biopsia de col uterin

Cat dureaza biopsia de col uterin?

Procedura este de scurta durata si dureaza intre 10 si 20 de minute.

Este necesara anestezia pentru biopsia de col uterin?

Biopsia de col uterin nu este dureroasa, insa in anumite situatii, poate fi resimtita o senzatie de presiune sau crampe uterine moderate. Anestezia locala sau intravenoasa poate fi efectuata la recomandarea medicului ginecolog, in special in situatia in care biopsia presupune recoltarea de fragmente tisulare de la nivelul cavitatii uterine care implica dilatarea colului uterin.

In cat timp sunt obtinute rezultatele unei biopsii?

Timpul alocat obtinerii rezultatelor pentru biopsia de col uterin este influentat de etapele necesare prelucrarii fragmentelor de tesut recoltate. Anatomopatologul examineaza minutios fragmentele recoltate, procesul de analiza microscopica si histologica fiind influentat de complexitatea cazului. Rezultatele pentru biopsia de col uterin pot fi eliberate la cateva ore dupa recoltarea tesuturilor insa, in anumite situatii, pot fi necesare efectuarea de teste aditionale, care prelungesc perioada de asteptare pana la aproximativ 10-14 zile.

Ce se intampla cu probele recoltate in timpul biopsiei dupa eliberarea rezultatului?

Fragmentele de tesut recoltate in timpul biopsiei de col uterin sunt stocate in conditii de siguranta pentru o perioada de cel putin 5 ani, astfel incat acestea sa poata fi reevaluate ulterior, daca se considera a fi necesar.

Blocurile de parafina (o forma de prelucrare a fragmentelor de tesut) sunt pastrate pentru perioade de cel putin 10 ani si pot fi utilizate pentru revizuire ulterioara in situatia in care pacienta doreste inceapa un nou tip de tratament oncologic care se preteaza la caracteristicile genetice ale tumorii primare biopsiate.

 

Consultant medical:
Dr. Teodora TRUSCA